Pagina 1 din 1

Paste tricolore cu pesto rosso sau rosu

Scris: 05/06/2018 04:34
de Ema Hurdugaci
300 de grame paste tricolore
sare, piper
250 de grame roșii uscate în ulei de măsline/un borcan
4 fire busuioc verde
o mână de parmezan
1 cățel de usturoi
Câteva semințe de pin sau de care aveți la îndemână
ulei de măsline extra, dacă e cazul
Nu gătesc prea des paste, le mai numesc" mâncarea lenesului"😉, ci doar atunci când trebuie să prepar ceva ultrarapid, fără efort.
Așa am încropit și această mâncare.
Deseori se confundă "pesto rosso" tradițional italian cu orice sos roșu, de exemplu cu ardei.
În realitate, ceea ce trebuie să predomine în acest sos sunt strict roșiile uscate, cu o ușoară tentă de busuioc, orice alte adaosuri de legume anulând sau estompand gustul acestui pesto veritabil, transformandu-l în alt tip de sos.

De aceea am ales să nu mă abat de la rețeta tradițională și să folosesc doar ingredientele de bază.
Sosul acesta e extrem de ușor de realizat, practic pasam toate ingredientele, dacă e cazul, mai asezonam.
Pastele le fierbem conform instructiunilor de pe ambalaj, în apă ușor sărată, le strecuram fără să le clatim.
Le amestecăm apoi cu pesto roșu, mai adăugăm puțin parmezan ras, asezonam și vă urez: "Poftă bună!"