Placinta din aluat fraged cu fructe si crema

In aceasta zona alegem in fiecare luna cel mai bun bucatar.
akezdi
Incepator
Mesaje: 4
Membru din: 29/12/2015 04:18

Placinta din aluat fraged cu fructe si crema

Mesajde akezdi » 17/08/2017 09:41

Aluatul
100 g margarină
400 g făină
2 gălbenușuri
150 g zahăr
100 ml lapte
1 praf de copt
Pentru cremă
2 gălbenușuri
150 g de zahăr
300 g smântână
2 linguri făină
4 albușuri
1 kg de prune, nectarine (fără sâmburi, tăiate ) proaspete sau congelate
(poți folosi fructe de sezon vișine, cireșe, caise, rubarbără ( revent), căpșuni etc.)
Într-un castron freacă margarina, gălbenușurile, zahărul până se omogenizează, adaugă laptele, la urmă făina, amestecată neaparat cu praful de copt. Amestecă aluatul cu mâna, fără să frămanți prea mult, până când incorporezi toate ingredientele, pune-l în frigider timp de 30 de minute.
În acest timp, pregătește prunele și nectarinele (toate 1 kg) fără sâmburi și taie-le felii, apoi presara-le cu 2 linguri de gris.
Scoate aluatul din frigider, pune pe o folie de nailon, așezat pe masă și presară cu puțină făină, da forma unui dreptunghi, aplatizează cu mâna, să aibă peste tot aceeași grosime și marginile drepte, întinde cu sucitorul o foaie de mărimea tăvii (28/40), așază în tava tapetată cu hârtie de copt, partea de sus să fie baza, apoi scoate folia de nailon, presară cu 2 linguri de pesmet sau griș ( care vor absorbi zeama pe care acestea o lasă la copt, astfel aluatul nu se va umezi ); pentru aromă, se poate folosi scorțișoară, în acest caz amestecă cu fructele odată cu grișul. În cazul în care nu folosești hârtie de copt, nu trebuie tapetata tava, în schimb este necesar să ridici marginile aluatului pe care lipești de marginea tăvii de jur imprejur.
Împarte fructele pe foaia din tavă, peste care se toarnă următoarea cremă: amestecă 2 gălbenușuri cu zahărul, smântâna, 2 linguri de făină și în final, 4 albușuri bătute spumă tare ( trebuie să-l amesteci ușor, cu un bătător tip pară, de jos în sus )
Se introduce tava în cuptor, in prealabil încălzit la foc mediu ( 180 grade C) 40-50 minute până se va rumeni ușor ( marou auriu ). In cazul in care cuptorul nu coace uniform, după 30 minute întoarce tava. Lasă să se răcească în tavă, după care taie felii, presară cu zahăr pudră vanilat sau scorțișoară.

Poți folosi fructe de sezon vișine, cireșe, caise, rubarbără ( revent), căpșuni etc.
Fişiere ataşate
dscf8898.jpg
dscf8898.jpg (1.92 MiB) Vizualizat de 742 ori
dscf8896.jpg
dscf8896.jpg (1.79 MiB) Vizualizat de 742 ori
dscf8894.jpg
dscf8894.jpg (2.23 MiB) Vizualizat de 742 ori
dscf5421.jpg
dscf5421.jpg (1.48 MiB) Vizualizat de 742 ori
dscf5418.jpg
dscf5418.jpg (1.86 MiB) Vizualizat de 742 ori
dscf5413.jpg
dscf5413.jpg (2.01 MiB) Vizualizat de 742 ori
dscf5424.jpg
dscf5424.jpg (1.87 MiB) Vizualizat de 742 ori

Înapoi la “Concurs - Bucatarul lunii”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori