Ingrediente
● 1800 g cireşe (cântărite fără sâmburi) |
● 1200 g zahăr |
● 900 ml apă |
Mod de preparare

PREGĂTIRE
01h:15min

PORȚII
16 portii
Dulceaţa de cireşe este una dintre preferatele mele, aşa că încerc, pe cât posibil, să prepar câteva borcane cu dulceaţă în fiecare vară. Anul acesta am cumpărat 3 kg, iar după operaţiunea de gustare şi de scos sâmburi au rămas aprox 1.8 kg.
De la mama am învăţat că pentru a prepara siropul, pentru 1000 g de zahar să pun 3 pahare cu apă (considerând un pahar de 250ml), de aceea la 1200 g de zahăr am avut nevoie de 900 ml apă.
Mod de preparare:
Se spală fructele şi se scot sâmburii.
Într-o cratiţă mai mare se pun la fiert apa cu zahărul, se amestecă uşor la început, ca să nu se lipească, apoi se lasă să fiarbă.
Când începe să se formeze siropul, se adaugă fructele. Când se umflă, se face focul mic. Se îndepărtează spuma formată. Se fierbe apoi, la foc potrivit, până se leagă (pentru a testa, se ia cu lingura puţin sirop şi se scurge deasupra unei farfurii, dacă se scurge în fir legat, nu lichid, este gata). Se stinge focul şi se lasă la răcit în cratiţă.
După ce e răcită, dacă se picură un strop din sirop pe o farfurioară, iar bobul nu se împrăştie, este bine legată. În plus, după ce s-a răcit, formează o peliculă. Apoi se toarnă în borcane şi se etichetează
Notă! Dulceaţa se păstrează la temperatura camerei sau într-o cămară mai răcoroasă. De regulă, la frigider, se zahariseşte. Eu, în condiţii de apartament, le-am ţinut în anii trecuţi, mai ales în verile caniculare, la frigider şi doar un borcan mi s-a zaharisit, dar nu e o problemă pentru că se poate desface la loc.
Timp de pregătire: 15 min
Timp de gătire: aprox 1h
Se obţin: 4 borcane
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/06/dulceata-de-cirese-2018.html
Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta Dulceata de cirese" nu uita sa ii faci un review.
Recomandari pentru tine si casa ta
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate
pana la 12 rate
Comentarii
Fii primul care lasa un comentariu
Comentează rețeta
Trebuie sa fii logat pentru a comenta aceasta reteta. Nu ai cont? Inregistreaza-te!
Ultimele retete
Tortellini cu spanac in sos de rosii cu oua ochiuri
Osso bucco milanez
Oua posate in sos de rosii cu ardei copt si chiftelute
Bulete de branza si cartofi
Tort cu banane si biscuiti, in doua culori
Cornuri cu carnati
Placinta cu branza si gris
Chec umplut cu gem de fructe de padure si ciocolata
Tort aperitiv cu dovleac, crema de branza si mazare
Cele mai noi discutii de pe forum
-
Tort cu banane si biscuiti, in doua culori
Concurs - Bucatarul lunii / Autor: andraconstantinescu
-
Bulete de branza si cartofi
Concurs - Bucatarul lunii / Autor: andraconstantinescu
-
Oua posate in sos de rosii cu ardei copt si chiftelute
Concurs - Bucatarul lunii / Autor: andraconstantinescu
-
Osso bucco milanez
Concurs - Reteta Lunii / Autor: mariamihalache
-
Tortellini cu spanac in sos de rosii cu oua ochiuri
Concurs - Reteta Lunii / Autor: mariamihalache
-
Sampoane cu care ati reusit sa stopati caderea parului
Sanatate - diete si regimuri alimentare / Autor: marcelabonea