Rusaliile si Mosii de vara: traditii si preparate culinare

(0)

2017-05-15 18:00:19

Mosii de vara preced sarbatoarea populara a Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Pasti, atunci cand Biserica sarbatoreste Pogorarea Sfantului Duh. La Mosii de vara se da de pomana pentru sufletele celor morti, obiceiul traditional fiind ca pomana sa fie data indeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu aceasta ocazie, numite şi mosoaice. La Rusalii, la 50 de zile dupa Pasti, se incheie ciclul sarbatorilor pascale.

La Mosii de Rusalii se dau de pomana vase cu fructe, colaci şi lumanari pentru cei raposati, in prima parte a zilei, iar in partea a doua a zilei, fiecare putea sa dea de pomana pentru sufletul sau. Se crede ca nu era bine ca in aceasta zi cineva sa manance fara sa dea de pomana. Tot ceea ce e dat de pomana se dadea în vase noi, impodobite cu flori.


La Mosii de vara se pun in strachini fructe coapte, placinte, cas, mamaliga, zeama sau bors de pasare, purcel sau miel, scrob (omleta), nelipsind painea, colacii, covrigii şi lumanarile. In sudul tarii, alaturi de cirese, se servesc colarezi cu lapte pe frunze de nuc (un amestec de faina cu lapte, care imprumuta din aroma frunzelor de nuc; uneori, colarezii sunt inlocuiti de orez cu lapte).


De Mosii de Vara (sambata de dinainte de Rusalii) se spune ca daca vei da pomana ceapa si usturoi verde vei fi ferit de rele tot anul.

Legat de Rusalii sau Cinzecime, exista multe obiceiuri si superstitii. Se spune ca Rusaliile, ca si denumire, dar si moment al sarbatoririi s-ar suprapune pe o veche sarbatoare romana. Rosalia sau Sarbatoarea Trandafirilor era o zi inchinata cultului mortilor. In aceasta zi se aduceau zeilor daruri: alimente si trandafiri pentru imbunarea sufletelor celor disparuti. Crestinii considera Rusaliile ca fiind ziua de nastere a Bisericii crestine.

In tara noastra sunt diferite obiceiuri si traditii pentru cincizecime. Spre exemplu in Moldova si Transilvania sarbatoarea dureaza 3 zile, in vreme ce in Muntenia si Oltenia se sarbatoreste o saptamana intreaga.

Obiceiuri si traditii de Rusalii
In mitologia si folclorul romanesc, Rusaliile sunt numite si Dansele, Ielele, Paraidele, Sfintele, Soimanele sau Zanele.

Ielele sunt un fel de zane cu puteri magice care se spune ca s-ar scalda in izvoare si ar dansa goale in padure. Jocul Ielelor sau Hora Ielelor fiind unul dintre cele mai temute mituri care nu o dat au inspirat artistii.

In tara sunt tot felul de datini legate de aceasta sarbatoare. In judetul cluj se practica impanatul boului, in vreme ce in judetul Mures se obisnuieste udatul nevestelor. Intr-un sat din judetul Brasov, ceata tinerilor ii colinda pe batrani.

Cam peste tot in tara de Rusalii se duc la Biserica crengi de nuc sau de tei pentru a fi sfintite. Aestea se pun apoi la porti, stresini sau icoane.



Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii. In adoua zi de rusalii de afltfel se sfintesc holdele pentru a fi ferite de grindina.

Legat de Rusalii este si faimosul joc al Calusarilor, dans ritual care vine de la saritul peste foc pentru a scapa de iele, zanele rele. Calusarii merg la bolnavii din sat ina doua zi de rusalii pentru a izgoni boala. Dansul lor a fost deseori comparat cu un ritual de exorcizare.

Ca si la orice mare sarbatoare este interzis sa muncesti. Se spune ca celor care muncesc de Rusalii li se stramba gura.
In Bihor satenii duc la biserica vase si oale cu faina si furaje pentru a fi sfintite. In aceste oale urma sa se faca mancare in timpul anului, iar animalele care vor consuma mancarea binecuvantata vor fi ferite de cele rele. Din faina se coace paine pe vatra care e mancata in familie.

In Halmeu, in nordul tarii, ielele sunt alungate cu capsuni. Capsunile nu trebuie sa fie stricate altfel ielele se intorc si ii iau graiul nesabuitului. Iar cel care arunca cel mai departe capsuna va fi ajutat de Dumnezeu si va avea recolta cea mai bogata.

Rusaliile sunt ultimele zile in care se mai poate face pasca. De aici inainte si pana la Pasti, acest lucru nu mai este ingaduit.

Pentru aceasta sarbatoare gospodinele vor pregati pasca si colaci, sarmalute in foi de vita, ciorba cu multe verdeturi si mancaruri care au la baza legume si fructe de sezon.


Referinte: Ziarul Lumina